Romanul mara de ioan slavici online dating dating sites in nepal

Un observator excelent al mediului rural, Slavici realizează în nuvelele și studiile sale o veritabilă frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de statutul lor social. Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Toate acestea sunt redate în cele mai mici amănunte, de la ținute până la vorbire și gesturi.

Face parte din categoria bildungsroman, adică este un roman al inițierii și al formării pentru că, pe tot parcursul romanului este prezentată trecerea celor 2 copii, Persida și Trică, de la copilărie la maturitate și totodată inițierea lor în greul vieții.

La început, după cum era și firesc, Mara ocupă un loc dominant, pentru ca mai târziu, copiii, și mai ales Persida să-i ia locul.

Destinul familiei Marei se împletește, datorită unor împrejurări neprevăzute, dar firești, cu cel al familiei neamțului Hubăr, a cărei prezență, fără a fi proeminentă, rămâne notabilă.

Opera se constituie prin îmbinarea dintre romanul Marei, care urmărește destinul eroinei și romanul iubirii, care ilustrează formarea și consolidarea cuplului eroic Persida - Națl.

Relatarea acțiunii se face din perspectiva auctorială, adică narațiunea este la persoana a III-a, autorul fiind omniscient și omniprezent.

Search for romanul mara de ioan slavici online dating:

romanul mara de ioan slavici online dating-58

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One thought on “romanul mara de ioan slavici online dating”